Viața culturală a comunei se desfășoară în jurul Căminului Cultural, al Bibliotecii Comunale și al ansamblurilor folclorice, în colaborare cu Școala Gimnazială, Primăria și Centrul de zi Hărmăneasa.
Căminul Cultural Heleșteni
Căminul Cultural are ca scop promovarea valorilor culturii românești și universale, sprijinirea și organizarea activităților cultural-educative, inițierea diferitelor categorii de populație în deprinderea cunoștințelor teoretice și practice în vederea dezvoltării tuturor formelor de exprimare culturală, artistică, educativă și sportivă, precum și organizarea unor concursuri, festivaluri culturale și expoziții.
Principalele manifestări se găsesc în Calendarul festivităților.
Ansamblul de dansuri „Trei Generații”
Din anul 1960, la Heleșteni a existat o formație de dansuri populare care și-a desfășurat activitatea până în anul 1988, sub îndrumarea profesorului Dan Pintilie. După o lungă perioadă de întrerupere a activității artistice, în anul 2016, la inițiativa primarului Constantin Hîra, s-a înființat ansamblul de dansuri „Trei Generații”, care reunește peste 60 de membri, sub conducerea coregrafului Cătălin Hilițanu, coregraf al Ansamblului „Mugurelul” de la U.S.A.M.V. Iași.
În prezent, ansamblul este format din două grupe: grupa mare, formată din tineri, majoritatea elevi de liceu și studenți, cu coregraful Alexandru Jipa, și grupa mică, formată din elevi ai Școlii Gimnaziale Heleșteni, cu coregraful Alexandru Zaur. În repertoriul ansamblului sunt incluse jocuri populare specifice zonei Heleșteni.
Ansamblul a participat la numeroase festivaluri, atât în țară, cât și în străinătate:
- „Trandafir de la Moldova”, toate edițiile începând din 2016
- Festivalul internațional „În Grădina cu Flori multe”, Ucraina, 2018, unde a câștigat trofeul
- Festivalul internațional de muzică tradițională „Peștișorul de aur”, Tulcea, 2019, unde a obținut trofeul
- Festivalul-concurs „Folcloristica”, ediția a X-a, 13 octombrie 2024, trofeul „Cel mai frumos sat”
- Festivalul-concurs de muzică populară „Curcubeul Artelor”, găzduit de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, cu premii în fiecare an
Ansamblul își continuă activitatea cu sprijinul Primăriei și al domnului primar Eduard Zaur. Prin susținerea acordată, tradițiile, portul și jocul popular rămân vii în comunitatea noastră și sunt transmise mai departe tinerei generații. Coordonator de grup: Elena Murariu, bibliotecar.
Tradiții de iarnă
Ansamblul „Cerbul” participă în fiecare an la festivaluri de datini și obiceiuri de iarnă la Iași, Vaslui, Pașcani și Piatra Neamț. La Heleșteni, pe 27 decembrie are loc „Alegerea Comorașilor”, tradiție unică în zona noastră, iar în Ajunul Anului Nou se organizează Festivalul local de tradiții și obiceiuri „Tineretul înapoi la tradiții - Leagănul Civilizației”, cu alaiuri de capre, cerbi, urși și mascați.
Șezătoarea „Sipetul Bunicii”
Biblioteca Comunală Heleșteni
Biblioteca a fost înființată în anul 1898. Pentru a veni în sprijinul eforturilor făcute de învățători în activitatea lor de ridicare a satelor prin cultură, Casa Școalelor, din inițiativa lui Spiru Haret, a înființat la 16 octombrie 1898 câte zece biblioteci populare pe lângă școlile rurale din fiecare județ. Cum la acea dată comuna aparținea județului Roman, a beneficiat de această lege, trecând mai târziu la județul Iași.
La început au existat case de sfat și citire, cu scopul de a pune la îndemâna tuturor straturilor sociale cărți de citit, menținute până în jurul anilor 1950-1960. Biblioteca a funcționat mai întâi în casa preotului Popovici, în localul școlii și în casele unor cetățeni, iar cea mai lungă perioadă în incinta Școlii Heleșteni. Dorința heleștenilor de a crea o bibliotecă stabilă a devenit realitate în anul 1964. La deschidere erau doar 1.320 de volume, iar în anul următor s-a ajuns la 3.340.
Biblioteca își desfășoară activitatea conform Legii bibliotecilor nr. 334/2002, sub autoritatea administrativă a Consiliului Local și a Primăriei și în coordonarea metodologică și profesională a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași.
Biblioteca în cifre, în anul 2025
- 12.656 de volume de carte
- 2 calculatoare
- 120 de utilizatori înscriși
- 302 tranzacții de carte
- 380 de fotocopii pentru utilizatori
Muzeul etnografic „Casa Bunicilor”
Muzeul privat „Casa Bunicilor” din satul Oboroceni a fost înființat de doamna Elena Polac, fostă educatoare la Școala Gimnazială Heleșteni. În 2025 a sărbătorit 10 ani de activitate, în cadrul unui schimb multicultural Erasmus+ găzduit de comună.